Marin Codreanu

Notă Bibliografică || Referinţe Critice || Apariţii Editoriale || Contact

Notă Bibliografică

Marin Codreanu s-a născut la 16 septembrie 1937 în comuna Cucuieţi, judeţul Teleorman.

Bibliotecar în cadrul M.Ap.N. între anii 1970-1990 şi ziarist redactor principal la revista “Frontiera” între 1990-1997.

Director economic la Editura “Cartea Românească” între 1997-1999. Director editorial la Editura “Vinea” şi la Revista “Facla literară” 1999-2000 .

A debutat cu versuri în “Planetă de tânăr”, “Luceafărul”, 1974, cu un cuvânt înainte de Grigore Hagiu.

A publicat poeme în “Convorbiri literare”, “Luceafărul”, “Vatra”, “Flacăra”,”Almanahul literar”, “Tomis”, “Meandre” “Caligraf”, “Drum”, “Viaţa militară”.

Înaopoi La Începutul Paginii

Referinţe Critice

“(…) Rareori mi-a fost dat, în anii destui de discuţii cu debutanţii, să întâlnesc un poet tânăr mai exigent cu sine însuşi. Evoluţia poetului s-a petrecut, aş putea spune, în imediata noastră prezenţă, dintr-un nobil impuls în care poetul stăruie cu firească nelinişte. S-a creionat, astfel, un profil asupra căruia timpul, cred, ve decide favorabil, cu condiţia abordării şi pe mai departe a stilului de muncă pe care poetul şi-l adoptă cu firească răspundere. Marin Codreanu este, pe de altă parte, un iubitor de poezie populară “folclorul oltenesc”, cu care este înrudit organic, deschizându-i un orizont larg, sub semnul unei maturităţi care trebuie urmărită, tot mai adânc, în continuare.

Tinderea către mit, către poezia patriotică, înţeleasă drept meditaţie asupra lumii în genere, sunt temele de predilecţie ale poetului, şi-n care, încă de pe acum, cu destulă gravitate, încearcă şi reuşeşte să închege un profil liric distinct.”

Grigore HAGIU

“Lectura versurilor ce le propunem astăzi cititorilor în acest volum ne relevă convingător un poet adevărat, plin de sensibilitate şi stăpân pe meşteşugul “potrivirii cuvintelor.

Meşterul de la care învaţă poetul este creaţia populară, nu o dată prelucrând artistic folclorul, dându-i şlefuirea versului modern (…) Versurile lui Marin Codreanu au încărcătură emoţională şi o autentică vibraţie lirică.

Ion GRECEA

(…) Titlul “Muncile poetului” aparţine unui autor al cărui travaliu nu poate să nu impresioneze. Marin Codreanu munceşte la poezie de mai bine de trei decenii şi îşi adună acum versurile într-un volum (“Zeul de aramă” – n.n.) de o scandaloasă autoexigenţă. (…) Zeul de aramă fiind al patrulea, dând frumoasă pildă confraţilor de toate vârstele care, au n-au treabă, se simt obligaţi să se reverse liric anual, ca Ialomiţa.

Dezicându-se de sloganul, atât de des aplicat în producţia lirică sthanovistă, “anul şi cârlanul”, Marin Codreanu nu este mai puţin expresiv decât alţii. Din versurile lui, poetul ne apare ca un autor foarte rezervat, foarte obsedat de lucrul său şi de o lume personală, de gânduri asupra cărora lucrează necontenit cu multă aplicaţie.

Nu ştiu dacă este atât de “speriat de tenebrele vieţii” cum îl crede Radu G. Ţeposu. Mai degrabă exigenţa cu sine, pe care i-o remarca regretatul Grigore Hagiu, îl determină să se retragă voit din lumea reflectoarelor. Este aici şi un orgoliu de meşter medieval care, împăcat cu anonimatul său obligatoriu, are totuşi un statornic dispreţ pentru făcătură.

Marin Codreanu se fereşte programatic de intimism şi de ironie, iar lirica erotică e ca şi absentă în scrisul său. Reflexivitatea şi gravitatea îl împing spre marile teme dar retractilitatea caracteristică, dubiul raţionalist care garantează gândirea şi implicit existenţa îl fac să menţină distanţa între definiţia lirică impresionistă şi aforismul filozofic.(…)

Marin Codreanu ne apare ca un poet a cărui formulă îl menţine programatic în sfera liricii cu ambiţii ontologice dar care, cenzurată raţional, se cantonează mai ales în imagistic. Anecdoticul, pseudo-epicul, pata de culoare tind totuşi către configurarea unui sens universal a cărui imposibilă cunoaştere este asumată. Autorul îşi recunoaşte agnosticismul ca o condiţie tragică şi se refugiază în “munca” lui asupra sintaxei.

Horia GÎRBEA

“Un şaptezecist cu rădăcini ferme în deceniul poetic anterior (…) este Marin Codreanu, prezenţă mai degrabă discretă a vieţii noastre literare. El oscilează între recuperarea limbajului expresionist de coloratură înşelător violentă (…) şi recuperarea ca şi soresciană a istoriei, conform unei grile pe jumătate cinică – pe jumătate patetică, (…) însă, pe ansamblu, Marin Codreanu este un poet onest faţă de mijloacele sale de exprimare, un autor al căror pariuri nu vizează performanţa cu orice preţ, ci – mai degrabă – atingerea unui liman al liniştii interioare.”

Dan-Silviu BOERESCU

“Esenţial până la abolire, păstrându-se în normă şi rigoare, cât se îngăduie, Marin Codreanu este un poet epic care-şi suprimă transfigurarea metaforică, preferând parabola întru esenţializarea demersului. Marin Codreanu îşi trăieşte (se trăieşte esenţial, aş zice total, creaţia) în afara oricărei convenţii.

Poet enigmatic, hermeneutic, ermetic, din familia atât de rară a lui Urmuz, mimând absurdul, imposibilul – şi pe Ion Brabu din “Joc secund”, dar atenţie, el nu aparţine decât relaţiei trăirii arhetipale, arhaice. ŞI totuşi este Marin Codreanu un fabulist? Nu. Pentru că el nu acceptă transigurarea, alegoria în datele originare. Este un poet al semnificaţiilor, un poet al parabolei, al ultimei convenţii? Nu. El are resurse să iasă din convenţia atât a alegoriei, cât şi a parabolei.

Aurelian CHIVU

“Aflat la al patrulea volum, Marin Codreanu ne propune un discurs poetic esenţializat, unde biograficul şi realitatea destul de cenuşie a zilelor noastre se amestecă, ca-ntr-un creuzet, dăruindu-ne o poezie cu accente elegiace. Chiar dacă uneori vrea să schiţeze poezia “pe un cântec de mierlă”, Marin Codreanu nu se lasă înşelat de parenţa eufonică a discursului poetic şi merge până într-acolo când jupoaie cuvântul pentru a rosti adevărul. (…)

Mariana CRIŞ

(…) Ca unic poet ce mai apare în lume în costum şi cu cravată, amant nedezminţit al poeziei, Marin Codreanu dă la iveală recent “Zeul cu armă”, o foarte subţire plachetă, la propriu, doar de 5o de pagini. +ntre care frisonul liric există, gesticulaţia meditativă are acoperire, depoziţia despre fragilitatea vieţii se întregeşte cu bune piese votive în memoria prietenilor-poeţi (…) Tentat să creadă că singurul loz câştigător într-o viaţă marcată de ineptissima vanitas este miza spirituală, creativitatea ca jertfă şi dăruire. Marin Codreanu este înrâurit de gândirea etică a marilor clasici români, inclusiv de patriotismul cu accente imnice şi marţiale (…) Poetul nu pregetă să se lase asistat şi de duhul poeziei populare anonime, cu bune rezultate (…) +nfiorat de natură, veşnică şi ocrotitoare, poetul îşi face din ea armă în contra morţii, dar şi cutie de rezonanţă şi pomenire a marilor luptători căzuţi în tranşeul spiritualităţii româneşti. Din acest punct de vedere, “Scrisoare din pământuri” este cel mai frumos poem dedicat lui Marin Preda, de la teleormănean la teleormănean (…) Trecut el însuşi printr-o mare încercare, Marin Codreanu are tăria acestor gesturi de devoţiune şi generozitate, întreţinând cultul “zeilor tutelari” numiţi Nichita, Sorescu, Preda, Mircea Ciobanu, Vasile Petre Fati, (…) Această eroică modestie este blazonul poetului care când nu se complică în abisale profunzimi neologice îşi învederează vitala disperare, iscusinţa de a circumscrie baladesc taina iubirii mai tare ca moartea (“Idilă”), harul epitafului a cărui ironie antumă nu este întrecută decât de o incredibilă, metafizică familiarizare cu ritualul trecerii la cele veşnice (“Pentru când trupul meu va fi ambalaj irecuperabil”). Portretul postum făcut lui Mircea Ciobanu este cel mai bun poem al volumului, un câmp magnetic în care inspiraţia şi economia de mijloace pot să reprezinte evoluţia unui poet ce ne rezervă încă surprize.”

Geo VASILE

“Marea obsesie a liricii sale este, fără îndoială, Jocul vieţii şi al morţii, imprecizia graniţei dintre teritoriile lor. Războiul, istoria, tăcerea sunt, în poezia lui Marin Codreanu, ipostaze ale morţii, eveniment văzut ca dispoziţie fără leac, fără salvare, pas definitiv spre un dincolo incert, misterios, un dincolo în care fiinţa poetică nu o crede; dacă acest dincolo există, atunci drumul către el nu are return. Simbolurile cele mai frecvente legate de marea trecere se pot grupa în două categorii: simbolurile clasice – “a lumii-cositoare-de suflete”, “loc de veci”, tradiţionalul tablou al despărţirii sufletului de trup, al plecării sau al intrării zilelelor în sac, redimensionarea cunoascutei imagini a cântecului de lebădă – şi simboluri noi, personale, proprii universului liric al lui Marin Codreanu – tăcerea definitivă, “o dulgheroaică de ciocănitoare” ce “tot bate uşile şi ferestrele în cuie”, această imagine este una recurentă, amintind de aceea a sicriului pecetluit înainte de coborârea în groapă (…)

Ramona LAZĂR

Înaopoi La Începutul Paginii

Apariţii Editoriale

VOLUME DE POEZII:

“Gloria şoimilor”, cu prefaţă de Ion Grecea şi postfaţă de Grigore Hagiu, Editura Militară, 1978 (debut);

“Fuga din burg”, Editura “Cartea Românească”, 1983;


“Alegoriile insomniei”, “Zeul cu armă”,
Editura “Roza Vânturilor”, 1995; Editura “Cartea Românească”, 1997

“Ninge pe Via Dolorosa”,
Editura “Muzeul Literaturii Române”, 2001,
în colecţia “Poeţii oraşului Bucureşti”
propusă de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti.

Înaopoi La Începutul Paginii

Contact

E-mail: asociatiamileniul3@home.ro

Înaopoi La Începutul Paginii

Membri - Marin Codreanu