Gabriel ArgeşeanuION ŢUGUI || JACKY LEBRUN || RAZVAN THEODORESCU || SPIRU VERGULESCU
ION ŢUGUISpecialistul în parapsihologie, scriitorul Ion Ţugui, autor a peste 60 de cărţi publicate şi a încă pe atâtea în manuscris, a trecut în lumea umbrelor. Cu două zile înainte de a trece într-o altă dimensiune, lansase două cărţi : “ Păstorul de păsări “ şi “ Lumea dintre două lumi”. Volumul ce la consacrat pe Ion Ţugui a fost “ 7 ani apocaliptici”. Pentru a cunoaşte câteva din opiniile sale vă propun în continuare transcrierea unui scurt fragment din rubrica destinată fenomenului OZN ,cuprinsă în emisiunea “ Acasă în Teleorman”, realizată de autorul interviului la postul de radio “ Impact” Roşiorii de Vede ( 23 martie 2001). Ideea emisiunii a pornit de la relatarea unui caz ciudat, petrecut în prima decadă a anului 1996, la ora 20,30, pe raza municipiului Roşiorii de Vede . Trei martori oculari, Ion Nuţu, Gheorghe Dinu, Nicolae Dinu, au declarat că au fost martorii unei întâlniri cu un OZN în mun. Roşiorii de Vede. Pentru a verifica exactitatea datelor furnizate de martorii oculari, dar şi pentru a afla dacă în acea perioadă a fost înregistrată o activitate crescută a OZN –urilor în spaţiul aerian român m-am adresat prof. Ion Ţugui.
- Din punctul de vedere al cazuisticii putem încadra relatarea la capitolul “ credibil” , d.nule Ion Ţugui? - Relatarea este foarte interesantă. Din punctul de vedere al cazuisticii relatarea este senzaţională, este corectă şi , nu numai atât, este surprinzătoare. Pe mine mă miră că noi, iată au trecut nişte ani, nu am cunoscut cazul. Nu s-a publicat sau nu am văzut eu că s-ar fi publicat. Fac parte din Societatea ASFAN, unde este şi dl. Hobana, precum şi alţi mulţi cunoscători ai fenomenului, dar …
- S-a publicat în săptămânalul roşiorean “ Drum”. - Numai în presa locală?! Păcat. Reţineţi acest eveniment pentru că el trebuie să fie cunoscut. Revenind la subiect, din punctul de vedere al cazuisticii pe care o studiez de peste douăzeci de ani, relatarea este foarte corectă. În legătură cu nişte nuanţe, pe care nu le-aţi comentat, cred, din lipsă de timp. După cunoştinţa noastră, luminile verzi sunt aşa numitele efecte antigravitaţionale . Există dealtfel şi o descoperire ştiinţifică românească , aşa numitul “ efectul Comoroşan”, este vorba de autorul Sorin Comoroşan, un prieten de-al meu , care este profesor la o universitate de prestigiu din afară, care se bazează pe aceste lumini verzi, de tip laser, ce se pot organiza. Însă, în cazul imaginii vizualizate de cei trei roşioreni, fără îndoială, este vorba de efectul antigravitaţional. Distribuirea luminilor este foarte importantă pentru că aceste nave sunt de mai multe tipuri, cum şi entităţile extraterestre sunt de mai multe tipuri. Tipul de lumini distribuite, pe care le-a relatat dl. Nuţu, roşu, verde şi portocaliu, nu constituie, conform cazuisticii cercetate cunoscută la americani, francezi şi la alţii, o aterizare ci o cercetare. Dealtfel noi românii vorbim foarte puţin despre OZN –uri. Ele există şi în spaţiul românesc, sunt văzute, dar nu înţeleg de ce – eu am mulţi prieteni care lucrează în armată, şi unii din ei lucrează cu radare foarte puternice , cum este cel de la Timişoara, şi văd aproape zilnic apariţii de această natură – nu au voie să raporteze. E un consens, probabil, între state ca aceste lucruri să fie contabilizate, să se facă un repertoriu de evenimente, dar să se evite vâlva pe seama lor. Ele transpar, pentru că aceste manifestări nu sunt adresate haosului sau nimicului, ele se adresează unor fiinţe, noi fiind fiinţele inteligente care le percepem, dar nu le putem explica. Ce au văzut acolo, este o călătorie a unor fiinţe extraterestre. Şi trebuie spus din capul locului că nu a fost o închipuire, o iluzie, vreun efect produs de nişte cauze pământene, cum ar fi starea de ceaţă când luminile de la reflectoare s-ar putea opri pe nişte bule de apă în atmosferă. Spun acest lucru deoarece relatarea descrie luminile verzi, roşii şi portocalii ca având un caracter organizat. Aceste vizite sunt aproape zilnice peste tot în lume, iar spaţiul românesc nu a fost evitat. Dimpotrivă, au existat momente când asupra unor tunele energetice specifice României, cum este Retezatul, Bucegi ş.a.md., aceste apariţii au devenit sâcâitoare, trăgând concluzia că aceste tunele energetice pot deveni o sursă de realimentare energetică. Nu trebuie să ne închipuim aceste nave ca având un sistem de propulsie terestru. Ele funcţionează pe alte principii, pe care le ştim cu aproximaţie. Ca să ajungem, de exemplu, în mijlocul galaxiei noastre o navă pământeană, la nivelul tehnic şi tehnologic de astăzi, ar trebui să care după ea un rezervor de combustibil care ar cântări cu mult peste orice închipuire, practic o imposibilitate. Ei au reuşit să învingă gravitatea având un sistem antigravitaţional foarte eficient, au reuşit să călătorească pe baza principiului teleportării, care este şi terestru – dar el ţine de experienţe foarte restrânse ; fiind vorba de o lume , care chiar dacă trăieşte în materie, ea de fapt se foloseşte de elemente care nu mai aparţin materiei.
- Ce barieră există între pământeni şi extratereştri şi care nu face posibilă comunicarea directă? - Pentru că în Univers , viul inteligenţei este distribuit dimensional. Noi aparţinem unei structuri de percepţie tridimensională ( înălţime, lungime, lăţime). Aceste fiinţe ţin de cvadrimensional, pentadimensional. Ce înseamnă aceste dimensionări ale viului inteligent în Univers ? Înseamnă că funcţie de înaintare pe scara evoluţiei fiinţa renunţă la ceea ce ne este foarte drag, materia. Pentru ele, fiinţele ce ne vizitează, dacă au un corp fizic, nu reprezintă mai nimic. Nu trebuie să pierdem din vedere că ele nu comunică prin limbaj articulat. Probabil le interesează prea puţin limbajul nostru articulat. Probabil sunt naturi hipnagoge, comunicând prin inducţii telepatice la nivelul creierului, astfel că modul de comunicare este cu mult mai rapid decât cel mai performant computer existent. Aceste fiinţe ne văd , dar relaţia noastră cu ele este ca relaţia noastră cu fiinţele terestre din nivelul bidimensional. Cunoaştem că o furnică este inteligentă, că albinele se organizează, dar dacă întreb o albină ce este un om ea nu ştie. Sunt decalaje de dimensionalitate, aceste decalaje pe ierarhii dimensionale.
- Există o uniformitate a tipurilor de apariţii la nivelul României ? - Tipurile de evenimente de această natură ce se manifestă în spaţiul românesc sunt trei : cel de la Roşiorii de Vede care este cel mai evoluat ; un alt tip este cel materializat în care se poate vedea forma aproximativă a unei nave; mai sunt tipurile destul de înşelătoare pe care le văd piloţii de încercare, ce apar pe un cer senin învăluit într-un nor alb, care nu sunt altceva decât cortine de camuflare. Avioanelor, când trec prea aproape de aceste formaţiuni noroase, li se opresc motoarele, dar din fericire pornesc din nou după ce trec de zona de protecţie. Această camuflare apare şi din dorinţa de a nu deranja, probabil ştiind că pământul este apărat de avioane militare, iar un posibil atac al aviaţiei s-ar transforma într-o catastrofă pentru pământeni.
- Aceasta a fost o întâlnire de gradul I. Putem vorbi în România de întâlniri de gradul III? - Da, dar din păcate , ele stau sub semnul circumspecţiei, pentru că atunci când au fost raportate nu s-a procedat ca în SUA, adică să fie chemat poliţistul, juristul, vecina etc, să faci o cercetare serioasă. La noi lucrurile trec în anecdotă, în folclor, păstrându-se amintirea evenimentului, aşa cum a fost şi relatarea de la Roşiorii de Vede care nu a beneficiat de o cercetare foarte atentă. De ce ? pentru că cercetarea acestui domeniu cere apelarea la tehnologie, ori România nu o are. Radarele sunt în mâna armatei ; ei văd foarte bine şi stolul de lăcuste şi unul de păsări, ştiind să facă distincţia de un OZN-uri , care sun recepţionate destul de des. Există o discreţie, aşa cum menţionam anterior, şi cred că este bine să fie aşa.
- ASFAN – ul are relaţii cu asociaţiile internaţionale de profil? - Are relaţii cu toate instituţii şi asociaţiile de profil din lume. Dealtfel eu am prezentat la postul de televiziune Tele 7abc (n.a. unde realiza emisiuni), cu Emil Streinu, un film ce reda o capturare a unei părţi dintr-o navă extraterestră. Noi am obţinut filmul de la italieni, care era de provenienţă rusească şi se petrecea în taiga. Acest film a trebuit să-l vizionăm cu multă atenţie, pentru că din câţiva în câţiva metri avea un sigiliu pe care scria STRICT SECRET KGB. Filmul fiind vândut a mai circulat şi pe la alte televiziuni. Din materialul filmat mi-am putut da seama cum se poate prăbuşi o navă extraterestră. În acest film partea impresionantă era că , după ce s-a terminat autopsia cadavrului unei finţe extraterestre de dimensiuni mici(1,60 metrii), toţi cei şapte chirurgi, printre care era şi şeful KGB – ului, mergând la popota unităţii militară ( unitate ascunsă în taiga şi apărată de tancuri) şi aşezându-se toţi la masă au murit instantaneu.
- Însăşi Einstein avea o teorie privind existenţa unor astfel de nave care ar fi aparţinut unei civilizaţii pământene ce ar fi părăsit Terra cu 20 000 de ani în urmă. -Acestea sunt ipoteze în legătură cu civilizaţiile ce ar fi părăsit pământul şi acum, după ce ar fi evoluat vreme de 20 000 de ani revin acasă. Sunt lucruri discutabile, pentru că Hommo Sapiens este relativ tânăr. De 30 000 de ani de când omul a descoperit gândirea abstractă s-a diferenţiat de Omul de Neaderthal, care era vânos, păros şi stătea în frig în pielea goală. Misterul nu este numai al acestor nave, misterul este chiar al fiinţei umane. Teoria lui Einstein este una pur ştiinţifică, ca şi tunelele timpului şi multe altele. Pe noi ne interesează dacă există aceste nave extraterestre, iar răspunsul este :categoric, da ! De asemenea ne interesează dacă aceste fiinţe vor intra în contact cu pământenii şi răspunsul este pozitiv, dar nimeni nu poate prevedea când se va întâmpla acest lucru. De ce ? Pentru că aşa cum s-a văzut extratereştrii au fost interesaţi în ultimele patru – cinci decenii mai puţin de fiinţa umană, intrând în nişte subtilităţi ale fiinţei teologice. Spre exemplu în Arizona sacrificau vaci pentru că îi interesau, ce credeţi ?, enzimele. Când aceste fiinţe au un tub digestiv diferit, când au o articulaţie nu numai antropomorfică, dar şi fiziologică diferită, atunci primordial pentru ei este tipul de viaţă pe care îl oferă pământul. Când vor descoperi toate subtilităţile, vor intra şi la genomul uman şi atunci, probabil, vor şti cum să ia legătura cu noi, pentru că nu au, repet, un limbaj articulat.
- Şi atunci este firesc, pe firul celor spuse de d.voastră, să vă întreb ce se va întâmpla în momentul contactului ? - Se pot întâmpla foarte multe lucruri. Dacă aceste fiinţe extraterestre ne cunosc foarte bine, cunosc nivelul nostru de maturitate spirituală şi intelectuală , cunosc rezistenţa noastră imunologică, atunci vor fi foarte prudenţi cu noi. Să nu uităm că în Univers plutesc viruşi care odată alunecaţi pe pământ ar putea distruge specia umană şi nu numai. Dealtfel mesaje au existat. Scopul este să ne facă a înţelege. Dar ce te faci când eşti pus în faţa altei matematici, în faţa unor principii fizice pe care fizica terestră nu le cunoaşte ?
- Atunci să dăm crezare celor ce spun că Einstein infirmat ? - Nu putem crede pe cei care spun că Einstein va fi infirmat . Probabil cele două teorii ale lui din deceniul doi al secolului trecut vor folosi la un tip de unificare a legilor universale. Aici este vorba de inteligenţă nepământeană, este vorba de fiinţe. Ori când este vorba de fiinţe ele se supun unor legi care sunt universale. Dar modul de comunicare nu noi îl vom alege. Degeaba am trimis în spaţiu formule algoritmice şi matematice. Dacă îi vor interesa civilizaţia noastră, care din punctul meu de vedere este într-o fază incipientă, atunci vor comunica cu noi. Există în fizică teoria câmpurilor. În clipa în care viaţa pământeană are în evoluţia sa 3 miliarde de ani, iar acele fiinţe vin după o planetă care are în evoluţia sa 6 miliarde de ani, atunci comunicarea între câmpuri nu mai este posibilă. Repet, totul se reduce la materie. Să nu uităm că cel mai mare bagaj de informaţii legate de fiinţe invizibile ni le oferă Vechiul şi Noul Testament. Eu nu exclud şi varianta ca în anumite evenimente terestre extratereştrii să aibă un cuvânt de spus. Şi dau un singur exemplu : În anul 1914, înainte de a se declanşa primul război mondial, problema Triplei Alianţe era să învingă Germania, care era foarte puternică. Atunci un chimist de “ două surcele” din Londra, care avea un laborator cu şase salariaţi, în somnul de cinci minute care la cuprins într-un autobuz cu etaj londonez, visează formula celui mai năpraznic exploziv creat vreodată pe pământ. Se duce în laborator, transcrie pe hârtie visul, îşi adună lucrătorii şi trece la treabă. Rezultatul experimentului el ar fi vrut să-l transforme în lumânări şi să le vândă londonezilor. Însă ajungând cu formula la Parlament se constată că în fapt a creat explozibilul de care Tripla Alianţă se foloseşte şi învinge Germania. Evenimente de această natură sunt foarte multe şi eu care de 20 de ani mă ocup de parapsihologie nu pot să mi le explic.
Acesta este unicul material înregistrat pe bandă magnetică de care dispun , transcris aici. Deşi convenisem asupra unui ciclu de emisiuni dedicate acestor fenomene, Ion Ţugui a plecat într-o altă dimensiune …
JACKY LEBRUN - Preşedintele Camerei de Comerţ din Oise, Franţa- Domnule Jacky Lebrun, are România o imagine pozitivă în occident pentru a spera la integrarea în Uniunea Europeană ? - Sunt convins că aveţi toate şansele. Acum vin din Sicilia şi constat că România are mai multe şanse decât sicilienii, mai cu seamă că vorbiţi limba franceză şi daţi dovadă de o voinţă, pe care nu am m-ai simţit-o până acum , de a adera la comunitatea europeană. Franţa vă aşteaptă şi sunt convins că de îndată ce accedeţi la Europa veţi avea ajutoarele necesare şi importante ca să vă dezvoltaţi mult mai repede.
- Chiar este Franţa sinceră şi dezinteresată în susţinerea integrării europene a ţării noastre ? - Bineînţeles. Avem un preşedinte al republicii şi un guvern activ care vor o Europă puternică. Pentru că atunci când vom avea o Europă unită vom fi mai puternici decât SUA şi Asia. Statele Unite au avut nevoie de 100 de ani să facă America, iar noi suntem la început. În 2002 vom trece la o altă etapă, adică la moneda euro. Eu sunt convins că Europa se va consolida prin dezvoltări regionale, prin repartizarea rolurilor ce revin fiecăruia în cadrul comunităţii europene. Franţa este importantă prin agricultură şi creşterea animalieră, dar şi România are acest atuu. De curând am văzut cum polonezii cresc animale de peste 100 de kg folosind însămânţarea artificială, ceea ce le dă şansa să devină un partener viabil de afaceri pentru Franţa.
-
Pentru că vorbim despre creşterea şi îngrăşarea
animalelor pentru consum, oare nu tocmai această grabă de a deveni o
Europă puternic economic, în sfera agriculturii şi creşterii animaliere,
poate crea anumite accidente gen scandalul “ vaca nebună” ori febra
aftoasă, şi exemplele pot continua? În Franţa întâmpinăm greutăţi în procesul de a obţine o carne de calitate, deoarece procesul tehnologic este foarte scump. Observăm că populaţia consumă din ce în ce mai puţin , dar acest consum minim se doreşte a fi de produse calitative. Astfel că francezii sunt gata să plătească calitatea. Cu siguranţă în curând o să ne lipsească carnea în Franţa, fiind astfel nevoiţi si importăm din Argentina, Germania sau alte ţări, care ne vor da produse certificate.
- Dar această măsură va nemulţumi pe fermierii francezi.
- Sunt efectiv disperaţi. Europa a distribuit mulţi bani către cei care fac creştere intensivă şi a uitat micii producători care făceau calitate, şi de aceea spun că sunt disperaţi
- Putem vorbi de existenţa exportului de produse alimentare, în cifre semnificative, între România şi Franţa ? - Este foarte mic în produse alimentare. Dar impresia mea este că nu sunteţi suficient ,,vânduţi", deci nu prea există voinţă de a vă deschide în acest sens spre Europa.
- Şi care ar fi secretul marketing-ului aplicat ce face ca ţara d.voastră să fie suficient ,, vândută" în acest domeniu ? - Spre exemplu Camera de Comerţ din Oise are peste 17 000 de recenzaţi pe toate domeniile. Ca structură trebuie să ştiţi că industria este separată de meserii şi de agricultură. Fiecare grup se zbate să dezvolte întreprinderile sale, iar rolul Camerei de Comerţ nu este acela de a ajuta pe cei puternici, adică marile grupuri, ci pe cei mici.
- Corespunde Teleormanul informaţiilor pe care le deţineaţi înainte de a poposi la Alexandria ? - Am fost mirat să văd o structură rutieră bună, iar oamenii pe traseul parcurs trăind normal. Luând în considerare că francezii acum încep să descopere produsele biologice şi luând în calcul vocaţia agroalimentară a Teleormanului şi nu numai, îmi întăreşte convingere că se poate crea un climat de afaceri propice ambelor părţi. Din aceste considerente , luând în discuţie ţările pe care le-am vizitat în Europa, cred că sunteţi gata să accedeţi rapid , cu acelaşi titlu, alături de celelalte ţări în Uniunea Europeană. Este suficient să existe voinţă politică pentru realizarea unui astfel de obiectiv. ( 2001)
Se discută despre criza din cultura română postdecembristă. Din punctul de vedere al ministrului culturii există această criză fizic s-au a fost creată artificial? Există falsa idee a unei crize a culturii române după 1989. Criza este întotdeauna un element de creştere, un element al mersului înainte. Orice cultură autentică trebuie să se afle într-o criză permanentă, iar prăbuşirea culturii române nu este o realitate, pentru că noi suntem o forţă culturală în Europa. Nu există întotdeauna un raport direct între subvenţionarea unei culturi şi forţa unei culturi. Cultura română a fost cel mai bine subvenţionată în vremurile totalitare, de dictatură. A fost subvenţionată în vremea lui Carol al II- lea, a fost puternic subvenţionată în vremea lui Gheorghe Gheorghiu - Dej şi la începutul epocii Ceauşescu . Statul trebuie să se implice în cultură, însă în condiţiile actuale statul trebuie să colaboreze cu economia privată. Investitorii privaţi trebuie atraşi spre cultură şi din această împletire se poate asigura o adevărată subvenţionare normală a culturii.
Am reţinut ideea că suntem o forţă culturală în Europa, dar în condiţiile satului globalizat cultura identitară autentică ne va impune s-au se va uniformiza, cunoscute fiind şi desele negări ale valorilor culturale române ? Este o realitate a satului global faptul că o informaţie circulă într-o secundă dintr-un capăt în celălalt al lumii, iar textele pot fi citite deodată de către locuitorii planetei. Dar aceasta nu este cultura identitară autentică. După 1990 s-a creat un curent de negare şi demolare a realizărilor vechiului regim. De cele mai multe ori m-am situat pe un versant care nu m-ar fi făcut să spun lucruri bune despre ce a fost înainte de 1989. Şi totuşi eu vă spun , care am fost hăituit ca şi alţii de vechiul regim, că a fost o perioadă de creaţie. S-a inoculat unei părţi a presei, dar din fericire nu şi studenţimii, falsa idee că trebuie să ne întoarcem la 1945. “Cântarea României " a fost o formă totalitară, nu şi inventată de comunism. Regele Carol al II - lea, care este un promotor al acestor forme totalitare, se întâlnea cu Burebista, se bătea pe umăr cu Decebal, şi în acest sens sunt filme care atestă acest lucru. Se proslăvea personajul regal cum se proslăvea secretarul general. Toate aceste festivaluri de tip totalitar au fost o pacoste pentru cultura populară, dar în unele cazuri au scos la iveală talente populare, pentru că în această lume nu este negru s-au alb. În numele acestui lucru s-a creat falsa idee că această cultură populară este un lucru care înseamnă naţionalism , uitându-se că naţionalismul este o doctrină sănătoasă , slujită de Nicolae Iorga, Titu Maiorescu şi mulţi alţii, şi aceasta pentru că s-a menţinut starea de confuzie cu ultranaţionalismul, care este cu totul altceva. Dacă spui unui occidental că nu este naţionalist este o insultă. Toate guvernele de după 1989 au păcătuit lăsând programatic spre pierzanie căminele culturale, portul popular, obiceiurile populare, care doar în puţine locuri au mai fost păstrate de adevăraţi apostoli. Nu trebuie să avem această prejudecată a culturii populare, pentru că ea ne dă identitatea regională ; este temeiul identităţii noastre naţionale. Vocile identitare se vor auzi întotdeauna şi cu cât globalizarea tehnologică şi economică este mai mare, cu atât nevoia culturală de identitate creşte.
Cumpărarea de active la editura “ Minerva” a ridicat multe semne de întrebare pentru editori. De ce este interesat Ministerul de această editură ? Am decis să cumpărăm active la editura ,, Minerva", lucru ce a creat iritare în jurul editorilor particulari, lucru firesc printre cei care au falimentat singura editură care publica clasici români. După 1989 nu s-a mai publicat nimic, iar dacă s-a publicat, acest lucru s-a realizat după fantezie sau prin piraterie. Noi vom subvenţiona această editură, tocmai pentru a fi considerată o editură de stat, asigurând editarea clasicilor, a cărţilor pentru şcolari, dar şi a altor colecţii necesare care vor pătrunde în teritoriu, inclusiv în bibliotecile din mediul rural. Eu sunt un ministru care am declarat că voi lucra cu adevăraţii privaţi şi nu cu “şmecheraşii". Noua lege a privatizării oferă o serie de avantaje pentru cei care vor investi în cultură.
O parte din familia d.voastră îşi are obârşia în Teleorman. Există în planul Ministerului susţinerea culturii din acest judeţ pentru a se micşora decalajul, artificial alimentat, centru – margine ? Am ajuns într-un judeţ pe care îl cunosc destul de bine, în care o parte a familiei mele îşi are rădăcinile. Sunt străbuni de-ai mei veniţi din Serbia în vremea lui A.I.Cuza. Am trecut de multe ori prin această zonă, dar mărturisesc că nu am poposit îndeajuns. Este o zonă cu o tradiţie istorică şi folclorică bogată, dar care nu a fost speculată suficient din cauza situaţiei administrative în care s-a aflat Alexandria, Roşiorii de Vede, Turnu Măgurele, Zimnicea şi Videle. Zonă care cultural trebuie să spună mai mult şi trebuie să facem ca din puţinul pe care îl avem să existe aici nişte centre unde să reînviem un anume tip de viaţă spirituală. Am convenit într-un mod concret strategia în Teleorman. Am stabilit ca Ministerul să acorde sprijin pentru câteva monumente de la Plăviceni, Tătărăşti şi Balaci, în dorinţa ca acestea să devină locuri de spiritualitate, locuri menţinute cu viaţă într-un spaţiu în care nu există astfel de aşezăminte, astfel ca mănăstirile ce apar aici să se implice în viaţa socială aidoma implicării ortodoxiei în momentul actual. Vom acorda sprijin Festivalului “ Marin Preda”. Ministerul Culturii va face demersurile necesare pentru achiziţionarea casei lui Marin Preda de la Siliştea Gumeşti. Am venit şi cu o sugestie respectuoasă ca pe viitor să existe o întrepătrundere între cele două festivaluri ,, Zaharia Stancu " şi ,,Marin Preda ". Am făcut această sugestie din dorinţa de a nu mai fi acuzaţi de disiparea forţelor, pentru că din punct de vedere economic costurile sunt aproximativ aceleaşi, dar decizia o vor lua intelectualii din Teleorman. Vom căuta soluţii pentru ca în Alexandria şi Roşiorii de Vede să înfiinţăm spaţii unde artiştii plastici teleormăneni şi nu numai, să poată expune permanent. Banii sunt puţini , dar sunt . Depinde cum ne gospodărim şi la ce proiecte europene ne afiliem. Din păcate dacă pentru judeţele Giurgiu, Olteniţa ,Călăraşi , fiind zone dunărene există proiecte ale Uniunii Europene de reabilitare, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Teleorman. La discuţiile cu partenerii pe acest proiect voi încerca să supun atenţiei şi oraşele Zimnicea şi Turnu Măgurele. Pentru celelalte localităţi ale judeţului va trebui să folosim forţele proprii. Sunt plăcut surprins, şi după ştiinţa mea este unic în România, ca la Alexandria, într-un fost spaţiu comercial, unde fiinţa un restaurant, să se facă o bibliotecă, lucru care nu prea este în spiritul poporului român.
Născut în 1934, la Slatina, dar contopit ulterior în tumultul citadin bucureştean, Spiru Vergulescu a fost încă de mic atras de desen; mama sa fiind ceea care îi intuise vocaţia şi la îndemnurile căreia se apucă de desen la finele clasei a IV –a. Datorită situaţiei materiale Vergulescu este pe punctul de a nu putea continua şcoala, dar după o perioadă relativ scurtă de renunţare părinţii îl înscriu în clasa a V – a cu ocazia Reformei învăţământului. După şapte clase primare se înscrie la Şcoala Medie Tehnică de Arte Plastice, echivalenta liceului de arte de astăzi, unde ,printre alţi profesori de renume, are privilegiul de a studia cu Mioara Minulescu, fiica poetului Ion Minulescu.
Interesantă şi în acelaşi timp dramatică evoluţia d.voastră până la Şcoala Medie Tehnică, ca de altfel a majorităţii copiilor din acea vreme. Cum s-a derulat biografia d.voastră în continuare? De aici pot invoca şi norocul, pentru că odată terminată Şcoala Medie de Arte Plastice, culmea, nu aveam voie să dau la nici o altă facultate decât cea de arte plastice. Ceea ce era groaznic, pentru că un eşec m-ar fi obligat să merg în producţie spre ami duce traiul. Am fost admis şi am urmat şase ani de facultate, din care trei la artă monumentală şi trei la şevalet. După facultate am fost şase luni desenator la Studioul “ Al. Sahia” sub directoratul lui Sergiu Nicolăescu, care era un ins drăguţ, dar, cred eu, nu prea era interesat de ceea ce conducea el acolo, în sensul că, mai târziu, el a făcut film de foarte mare valoare artistică. Poate că şi el, ca şi mine, întâmplător am ajuns acolo. Au urmat apoi ani mulţi la catedră, perioadă în care m-am conturat ca artist, până în momentul în care am realizat că reuşita unei cariere de artist mă obligă să mă dedic numai artelor plastice. Până în prezent am avut patruzeci de expoziţii personale în ţară, unele din lucrări fiind expuse în diverse săli de expoziţie din afara graniţelor.
Cu toţii , chiar dacă uneori nu recunoaştem, datorăm formarea noastră unor modele. D.voastră cui datoraţi tribut formării artistice ? Eu am fost un individ foarte încăpăţânat. Am învăţat, dar nu prea am dat voie să mă influenţeze nimeni. Că a fost sau nu bine, nu pot şti acum. Faptul că am fost încăpăţânat o dovedeşte şi expoziţia de la Roşiorii de Vede, pentru că, nu exagerez, am ilustrat pe Eminescu foarte mult, ocupându-mă de viaţa lui prin imagini. Mi-am permis ca în timpul studiilor când mi se făcea o corectură, nu tocmai potrivită pentru lucrările mele, să-mi exprim nemulţumirea. Au fost drăguţi profesorii că m-au acceptat aşa. Am avut profesori foarte buni, de la care am avut ce învăţa. Aş aminti aici pe George Levendhal, Paul Miracovici, Ion Popescu Negreni şi Catul Dogzon, maestrul cu care mi-am dat lucrarea de diplomă şi care era fiul scriitorului Bogdan Duică.
În fapt de când fiorul eminescian a pătruns în exprimarea d.voastră plastică ? Din 1988 mă ocup de ilustrarea vieţii şi operei lui Mihai Eminescu, parte materializate în albumul “ Periplu şi univers eminescian”, nu cu ajutorul sponsorilor cum se obişnuieşte, ci cu ajutorul soţiei mele. Majoritatea lucrărilor eminesciene se află în ţară şi în special la Ipoteşti.
Să înţeleg că este mai uşor de ilustrat prin desen Eminescu ? Da, pentru mine era forma cea mai uşoară de a reprezenta gândurilor legate de Eminescu. Dar trebuie să ştiţi că este un domeniu foarte greu, mai uşor este să faci trucaje în pictură decât în grafică. Dacă nu eşti un bun desenator nu va ieşi nimic.
Care este viziunea asupra artei plastice postdecembriste din punctul membrului Uniunii Artiştilor Plastici, Spiru Vergulescu? După Revoluţia din 1989 a existat un moment de derută generală, pur şi simplu nu ştiam în ce direcţie o să apuce arta plastică. Am avut aproape două săptămâni de dezorientare aşteptând să văd ce expoziţii vor apărea în Bucureşti. Când am văzut că apar expoziţii normale, puţin exaltate unele din ele, mi-am dat seama că nu s-a schimbat nimic. Adică revoluţia cu revoluţia, artele cu artele. Artiştii erau aceaşi, iar ceea ce a fost influenţat de tumultul revoluţiei s-a pierdut pe parcurs. Astăzi, în România, sunt artişti foarte talentaţi, arta lor fiind deosebită deoarece intervine şi gândirea. Este binecunoscut faptul că numai din talent, fără o gândire aplicată, nu poţi face artă.Problematic este altceva. Anume că în jungla în care trăim astăzi, toate lucrurile sunt peste poate de scumpe, punându-ne pe noi artiştii în postura de a nu mai crea. Şi totuşi ne încăpăţânăm să facem artă pentru cei care iubesc arta, şi, îmbucurător, sunt destui aceştia.
Cum este receptat postmodernismul în arta plastică? Vrând-nevrând postmodernismul este receptat şi în artă. Dar nu rezistă ceea ce nu este autentic, ceea ce nu este propriu artistului care crează. Noi am dat artişti care s-au manifestat şi au fost chiar stâlpi ai cubismului, ai suprarealismului. Să nu uităm că Tristan Tzara era român şi mulţi alţii ca el.
O anumită lipsă de cultură a publicului poate încuraja expansiunea kitch-ului. Kitch-ul a fost întotdeauna pe planul întâi. Este o manifestare a prostiei în general şi a inculturii în special. Dar trist este faptul că mulţi critici de artă spun una şi fac alta. Adică vorbesc despre artă adevărată, dar foarte mulţi adună în jurul lor kitch-ul.
Insinuaţi că se exercită o anumită presiune asupra criticului ? Astăzi critica se face pe un interes pecuniar.
De curând la Slatina s-a deschis casa memorială ” Gumka şi Spiru Vergulescu”. Eu am recuperat prin răscumpărare casa natală în care am organizat o casă memorială, Gumka fiind soţia mea. Cu ajutorul uman al muzeului local, banii fiind ai mei, am refăcut casa îmbrăcând-o cu mobilier şi cu lucrări de pictură şi desen. Am mai construit, tot aici, şi o casă de lemn în care locuiesc şapte luni pe an, unde lucrez. Nu ştiam de ce în pictura mea, până să cunosc foarte bine Slatina - pentru că am plecat de foarte mulţi ani din oraş, apăreau terenuri denivelate, accidentate. Iată că în subconştientul meu existau dealurile Slatinei în care mă născusem.
În Slatina aveţi dedicată o sală alături de cea dedicată maestrului Ion Popescu – Negreni. La Muzeul Judeţean Olt, când intri în secţia de artă plastică vei descoperi trei lucruri : în mijloc se află grafică, în dreapta sunt eu cu donaţia “ Gumka şi Spiru Vergulescu” mult mai mare decât cuprinde sala şi în stânga este donaţia Ion Popescu – Negreni. Când am mers să i-au lucrări pentru donaţia donului Popescu –Negreni, acesta îmi pregătise un maldăr de lucrări. M-am uitat la ele, le-a privit şi dumnealui, apoi i-am cerut permisiunea să aleg eu. Am făcut acest gest pentru că artistul când este vorba să aleagă se gândeşte că atare lucrare poate trebuie altădată şi nu mai are de unde să o dea. Dar l-am convins să dea ce este mai bun, dovadă că murind, deşi familia ne-a dat cu cea mai mare bunăvoiţă şi alte lucrări, multe din acestea cu greu pot fi afişate public, demonstrând că în genere artiştii fac lucrări şi bune şi rele. Dar într-un muzeu trebuie să pui ce este mai bun şi nu ai voie să faci deservicii unui artist.
Cum ar putea fi descrisă comuniunea dintre absolventa de Conservator, Gumka, şi artistul plastic Spiru Vergulescu ? Este frumoasă întrebarea, parcă venită în continuarea discuţiei pe care am avut-o de curând cu soţia mea, căreia îi spuneam : “ Dragă, nu vedeam pe altă femeie alături de mine aşa cum te văd pe tine. Probabil că nici tu nu ai fi fost înclinată spre alt bărbat, întrucât spiritual suntem foarte potriviţi şi amândoi luptăm pe tărâmul artei”. ( iunie 2002) © Gabriel Argeşeanu - 2002. |
| © 2002 Asociaţia Culturală Mileniul 3 - Roşiorii de Vede - Teleorman |
