Prezentare || Manifest || Membri || Texte Literare || Arte Vizuale || Proiecte || Eveniment || Concurs || Legături || Contact

               PROZĂ      POEZIE      TEATRU      CRITICĂ      INTERVIURI      UMOR      SCENARII                   


Marin Codreanu - Poeme:
*    Scrisoare din pământuri
*   Imposibila întoarcere
*   Cântecul pădurilor
*   Idilă
*   Cămaşa lui Iisus şi Drapelul
*   Nemurire
*   Zeul cu armă (poem sapienţial)
*   Eppur si muove
*   O lacrimă pentru socrate
*   Soldatul necunoscut   
*   Omul din vis
*   Fotografie cu un arlechin
*   Psalm X
*   Mărturisire
*   Despre ce se aude
*   Câinele meu lup
*   Poveste
*   Viaţa mea pe din două
*   Poem fără retorică
*   Zeul blond
*   Sud
 
Înaopoi La Începutul Paginii  ||  Înapoi la pagina personală
 

Motto
M-am jucat de mii de ori cu focul.
Niciodată însă cu limba română.
 
 
Scrisoare din pământuri
Lui Marin Preda
când ai tăcut…
când ai tăcut, mă!
ploaia zbicea cu stropi mari şi grei pe cârsteasca
pădurea din deal tremura biciuită de grindină.
grânele zornăiau de platoşa zorilor aurul.
turturica mă!
ciocârlia cârsteiul mă!
înălţară-se până la cer.
teleormănenii se lăsară pălmuiţi de jale
cârtitorii muscuriră mânzeşte
hohotiră muteşte.
pe mine mă!
parcă mă buşumă cineva c-o beldie noduroasă de carpen.
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
 
imposibila întoarcere
Când vei pleca ziseşi că-mi dai de veste!
Că ai tăcut… întreb sfios din prag:
Cum ai trecut în filă de poveste?
Când ar fi fost mai lesne în toiag.
 
Fiind acum alăturea, cu mine,
Nu aş fi mers pe drum posac şi mut,
Bătând buşteni că te-am pierdut, bătrâne,
În veşnicia fără început.
 
Ridică-te şi bea din ăst clondir!
Eu să-ţi plivesc mormântul de scaieţi.
Te-a-nţepenit păianjenul de pir
De nu mai drumăreşti pe la {tirbeţi?
 
Ia din ştergar tutun tocat şi pipă
Că nu mai sunt demult ţigări “Plugar”
Acum, cât bate vântul din aripă
Îţi scapără un foc din amnar!
 
Şi-am cumpărat brâu ghete noi şi haine
Ca să le porţi între pământ şi cer,
Nu să te duci în lumea ta de taine
Cu nimburi de tăcere şi mister.
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
    
cântecul pădurilor
Pădurea mea din şes şi munte
Cu fagi şi sângeri făr’ de moarte
Bat vifore să te-mpământe
Dar tu te legeni mai departe.
 
Pădurea mea de peste râu –
Colnic neşărpuit de cară
Te-asemăn lanului de grâu
În strai şi sunet de vioară.
 
În toamnele de lângă ierni
Te lasă brumele pustie
De strai ce-l scuturi şi-l aşterni
Pe buză arsă de câmpie…
 
Pădurea mea de ulmi şi ceri
Crestată-n trunchiuri de tătari
Nenăvăliţi de nicăieri
De frica arborilor mari.
 
Ai strâns la sân umbros oştiri
Să-nfrunte alte oşti păgâne
În vremi de aspre năvăliri
La Războieni şi la Rovine.
Cum de-ai plătit prin vremi tribut
Rărită iarna de săcure?
Din ce-ai rămas adânc în lut
Eşti azi pe lume iar pădure.
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
Idilă
 
Am iubit o ţigancă în cort
Cu miros de cărbune şi pipă
Vrăjit de podoabe şi port,
Cât bate un vânt din aripă
 
Sclipos, negru-corb avea părul,
În cozi îl purta, cu bănet.
Obrazul de roşu ca mărul –
Fiică de bulibaşă brunet.
 
Purta fuste multe până-n pământ.
În joc se-nvârteau între ele
Ca frunzele toamna-n vârtejuri de vânt,
În vifor halouri de stele.
 
Juca în neştire. Şambalul
Ritma cântece vechi, ţigăneşti.
Din ochi fulgera, înfiora lăutarul
Tremurând din podoabe lumeşti.
 
Am iubit o ţigancă în cort
Cu miros de cărbune şi pipă
Cât durează în zbor o rotire de corb
Cu sufletul ei sub aripă.
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
Cămaşa lui Iisus şi Drapelul
Ce gest divin fu la-nceput?!…
(Jur pe cămaşa Ta Hristoase!)
Drapelul când l-au fost ţesut
Duzii şi viermii de mătase.
 
Când mă simt rău, mă face bine.
Ce zic acum vor mai fi spuse:
El are (jur!) puteri divine
Precum cămaşa Ta, Iisuse.
 
De luptători fără perechi
A fost purtat prin vremi apuse;
El pare nou, dar e mai vechi
Decât cămaşa Ta, Iisuse.
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
         
nemurire
lui Mihai Eminescu
 
Vreme trece, vreme vine
Dinspre plopii fără soţ,
Eminescu ne împarte
În pigmei şi patrioţi.
 
Teiul plânge cu miresme
Nemurirea. {i îl cert!
De murire şi de patimi
Însă moarte nu te iert!
 
Cum nu te mai răbdă veacul,
Fie vesel, fie trist?!
Doamne Sfinte Eminescu,
Să mă ierţi că mai exist!
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
zeul cu armă
(poem sapienţial)
……………………………..
Cobor în ocean pe o ancoră veche,
Lastrygonii lui Ares îmi surzesc o ureche
 
Îl caut pe Zeus – Olimpu-i pustiu.
Mă bate cu vulturi un zeu străveziu.
 
Fac o escală pe lespedea lunii,
Să strig la Zeus din vocile lumii.
 
Ameninţ Edenul cu pumnul meu drept,
Dar Ares îmi stinge un fulger în piept.
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
Eppur si muove
 
întemniţatul pe viaţă nu mâzgăleşte pereţii
nici nu aude big-bangul din turn
doar paşii dulgherilor pe eşafodul din piaţă
 
îmbrâncit de halebardieri afară din timp
întemniţatul pe viaţă strigă zornăind lanţurile:
“hei, voi dulgherilor
cei care îmi veţi bate uşile şi ferestrele în cuie
primiţi acest trup viu tocmai bun pentru stâlp!
în schimb salvaţi-mi ideea…”
 
(“puţin îmi pasă că se învârteşte pământul
când voi fi îngropat în el”)
 
pentru că nimeni nu a zis: “DA!”
şi pentru că nimeni nu a zis: “NU!”
carnea întemniţatului pe viaţă
s-a preschimbat în peşteră
oasele - în zid vechi de cetate
craniul - în sistem planetar
ineptissima vanitas!
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
O lacrimă pentru socrate
 
trebuia să-ţi spun echeractes
că şi eu am fost cu trupul şi sufletul când
prietenul nostru socrate a băut din cupa de cobalt
licoarea aceea dură de koneion
 
martori îmi sunt simmias şi phandodas din theba
 
şi ce luptă grozavă a fost între suflet şi trup încât
el se ruga înainte de a se aşterne tăcerea:
“atingeţi-mi voi prieteni picioarele până aproape de sex
şi veţi simţi viaţa cum trece din trup
într-un nesfârşit zbor de pasăre!”
 
eu am tot strigat din turn echeractes:
“socrate nu bea!… socrate risipeşte licoarea
şi sparge cupa de zidul cetăţii!”
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
Soldatul necunoscut
 
în acte soldatul e dat dispărut.
drept urmare a fost înmormântat
                   în cimitirul comunal.
în absenţă.
 
în sat se vorbeşte că a fost blestemat
                                         de o iubită
să-i vină numele pe coţofeni.
asta cu mătănii şi acatist.
 
cine ştie…
gura lumii pământul o astupă!
 
părinţii i-au purtat şapte ani sărindare.
(după datini).
logotnica i-a cărat apele.
şi asta cu cobiliţa.
 
dar câte nu se fac după o moarte…
 
şi totuşi un camarad susţine că
soldatul a căzut de glonţ la tighina.
altul că a tras cu el la jug în taiga.
un mut jură că l-a lăsat mut în lagăr.
 
acolo în lagăre soldaţii vorbesc păsăreşte
numai păsăreşte
să aibă şi ei pe ce limbă să piară.
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
Omul din vis
 
cu omul din vis mă văd rar
în regiunea de odinioară.
 
el coboară pe aripă de înger
eu îl întâmpin pe Via Dolorosa.
 
el îmi vorbeşte despre moarte
şi despre moartea de odinioară
eu îi vorbesc despre viaţă
şi despre moartea mea viitoare.
 
ultima oară mi-a vorbit despre iubire
despre trădare şi despre acatist.
eu…
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
Fotografie cu un
arlechin
de ziua cucului micul meu arlechin
m-a lovit bestial cu prăjina de echilibru
drept în scăfârlie.
 
fără a-mi pierde câtuşi de puţin
                                   cumpătul
mi-am zis că nu mă voi lăsa omorât
                                   de un arlechin.
şi totuşi se făcea că murisem
se făcea că mi s-a desprins sufletul
                                            de trup.           
 
de sus de la trapez sufletul –
pasăre cenuşie –
îşi privea cu scârbă
         trupul prăbuşit în arenă.
 
reînvierea s-a produs
când micul meu arlechin
m-a gâdilat la ureche
    cu o pană de vultur.
 
asta e…
nu te poţi supăra pe un arlechin.
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
Psalm X
Doamne!
dacă tot Eşti apa aerul şi focul
dacă tot eşti cerul soarele şi pământul
dacă tot eşti în tot
şi în toate cele văzute şi nevăzute
însemană că Te-am auzit tunând
însemană că Te-am văzut fulgerând
în ploaia rezemată de un nor spart.
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
Mărturisire
 
de când am dobândit frica de scris
mă declar un om liber.
un om liber dar nefericit.
 
de acum voi avea grijă să mă gândesc
la tot ce-mi trece prin cap.
voi avea în sfârşit libertatea
de a nu mă gândi la Nimic.
aşa că voi avea grijă de viaţa mea.
voi avea grijă de viaţa poemelor mele de-o viaţă:
zi de zi le voi număra poem cu poem
seară de seară le voi scutura de vremuri politice.
le voi bate cu zale de plumb
până la ultima consecinţă:
jupuirea de piele.
pentru când nu voi mai fi
le voi închide într-un cântec de mierlă.
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
despre ce se aude
 
ninge balcanic
 
prin piaţa de sud trec sănii
trase de căprioare subţiri
 
ce nu se aude pe frăgezimea zăpezii
e şuiratul şarpelui pe o limbă de apă
 
despre ce se aude
ne va spune poetul cu păr alb
înspicat ca iasomia
mângâiat de vântul Ahab.
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
Câinele meu lup
câinele meu lup s-a născut
         într-o cazarmă militară.
 
pentru că are botul brumat
        şi o stea albă-n piept
experţii l-au declarat inapt.
adică bun de sacrificat.
 
ca să nu fiu de faţă la execuţie
l-am declarat câinele meu de apartament.
de opt ani dormim amândoi
             în camera de alături
cu miros de câine şi levănţică.
de opt ani mărşăluim amândoi
                         picior la picior
de opt ani învăţăm amândoi limba română.
(pot să spun că am învăţat şi eu
               limba câinelui meu lup).
 
astăzi în zori câinele meu lup
        a fost lovit de un camion militar.
acum e pe moarte…!
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
Poveste
 
bunicul meu după mamă ştia ierni de poveşti
şi ani de întâmplări din război
 
a pierdut un picior la oituz
lovit în plin de un brand
 
seara
după mâncarea lumii
întreba de mine ca de bici
 
de jurământ a venit la şimleu
să-mi aducă valiză din tei lăcuit
şi moletiere tip ‘916
 
s-a întristat foarte când i-am zis
că nu ae mai poartă
 
mi-a adus şi un brici “doi gemeni”
- ia-l tu (îmi zise) că de la o vreme
o dulgheroaică de ciocănitoare
îmi tot bate uşile şi ferestrele în cuie.
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
Viaţa mea pe din două
Când stau şi nu mă gândesc la nimic
aud în timpane moartea fiecărei clipe
E înmărmuritor să auzi murind clipa.
Să o auzi pocnind în ureche
asemenea gândacului din Colorado
sub călcâiul cultivatorului de cartofi.
Când nu văd şi nu aud nimicm
mă gândesc la mama mea pe moarte.
Eu îi urez de zi aniversară viaţă lungă
de broască ţestoasă.
Eu îi datorez viaţa mea pe din două.
cu câtă viaţă îmi mai rămâne văd eu ce fac.
Vorba înţeleptului sărac:
decât o sută de ani cioară
mai bine zece ani vultur
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
Poem fără retorică
 
aici şi aiurea omul face legea
 
aici şi aiurea omul şi legea
fac fără-de-legea
 
aici şi aiurea omul legea
şi fără-de-legea
fac legea contrariilor
 
aici şi aiurea
printre atâtea legi
locuiesc eu orb
ca democrit din abdera
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
Zeul blond
câinele meu de apartament s-a născut blond
 
şi pentru că trebuia să poarte un nume
domnul william shakespeare i-a zis dintr-odată puck
 
în retorica străzii i se mai zice şi câinele ucigaş
 
dacă nu ar fi existat domnul shakespeare
nicidecum nu l-ar fi chemat bubico sau zdreanţă
 
iubeşte omul până la suferinţă cu o anumită tandreţe
şi asta fără deosebire de rasă
 
pentru că e din rasa pitt bull mai marii hingherilor
l-au declarat câinele interzis (aiurea!)
 
când îi pun hamul şi botniţa
mă priveşte de sus ca pe un hingher idiot.
 
Înaopoi La Începutul Paginii
 
 
Sud
 
în sud
primăvara
apele dau peste maluri
puhoaiele muşcă din tot ce-ntâlnesc
precum viezurii înfometaţi
 
unul numără valurile
doiul trage o salcie trăznită
 
pe unul îl trage aţa
pe doiul – o bulboană flămândă
 
de ziua înecaţilor
unul şi doiul
au venit acasă
 
uzi
şI fără suflete
 
Înaopoi La Începutul Paginii  ||   Înapoi la pagina personală
 
© Marian Codreanu - 2002.

Texte Literare - Marin Codreanu - Poeme