---

Paul Amet - Poeme:

     BLESTEME

     AŞ VREA…

     TRISTEŢE

     SORO LUME

     FALSA ÎNSINGURARE            

     PATRIA E DULCIA ARVA

     IATĂ CE SPUN:

     ADEVĂR

     POEME PENTRU INTRAREA ÎN TOAMNĂ

     TREN ANULAT

     LUMINA FĂRĂ NOI

     AUR ŞI CENUŞĂ

     MIRACOL

     ÎNFEUDARE

     ANACRONISM

     FLUTURI NEGRI

     POVESTE

     PRAGUL DE JOS

     FLOARE  DE  MĂR

     POTCOAVA

     NEDUMERIRE

     FESTIN

     BRÂUL PRINCIAR

     REST

     CEAŢĂ

     PLOUĂ CRĂNCEN

     RUGĂCIUNE 

---

Înapoi la pagina personală

 

 

 

BLESTEME

 

Mamă, îţi aduc drept veste

Că podişca nu mai este

C-a spulberat-o uitarea

De sa-mbolnăvit şi zarea

Şi-am rămas înstrăinat

De câmpie blestemat.

Nu mai pot să trec pârâul

Mi-a mâncat uitarea grâul.

Nu mai am plug să mai ar

Vântul fluieră-n hambar

Ce să fac fără maramă,

Fără sânge bun de mamă

Până ieri puneam în strană

Sufletul în loc de rană.

Nu mai ştiu, mamă, demult

Pe ce vreme să te-ascult…

 

xxx

 

                Dacă mai vreţi, prieteni, să v-ascult

Redaţi-mi plânsul care m-a alungat

Şi sufletul, fiindcă i-am fost argat,

Nu mai hălăduiesc cu el demult.

 

Poate şi voi veţi fi îmbătrânit

S-or fi mutat cocoşii pe alt gard,

Fantomele din nou vor fi murit…

 

                Nu sunteţi voi, ci eu sunt vinovat,

Peste islazuri v-am tot risipit,

Dar câte, Doamne, am mai pătimit

Şi câte ţărmuri m-au împovărat…

 

                                xxx

 

                Trei sferturi mă ştiu haiduc

                Îmi iau calul şi mă duc

                Unde-o fi apa mai bună

                Iarba fără mătrăgună

Prietenii, mai înstăriţi

Şi stejarii înfrunziţi,

Că m-a sugrumat suişul

Tot căutându-i luminişul

Stau acum ca pe tăciuni,

Raiul mi-e de-amărăciuni

Şi mă tot gândesc firav,

Nesupus, dar tot bolnav…

Peste mine bate vântul

Îşi poartă crucea pământul

Nu mai recunosc oleabul

S-au uscat iarba şi jghiabul…

 

                   xxx

 

Întuneric beznă

Şerpi mai sus de gleznă

Scâncet de durere

Fără adiere,

Că bate un vânt

Peste tot ce sunt.

Şi mă dor plămânii

Precum vor păgânii.

N-am haină în spate,

Iar luna mă bate

Peste tot, pierzare

Muc de lumânare

Mă doare cuprinsul

Când rămân cu-nvinsul.

Mai ştii să înjugi,

Ori suntem iar slugi ?

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

AŞ VREA…

 

Aş vrea să fie cerul cald

Dar gheţurile mă-mpresoară

Nimic din raiul de smarald

Care începe să şi doară.

 

Iar vântul care-mi bate uşa

Tot zdrăngăne a lup flămând

Îmi lasă gust de iad, cenuşa,

Nici nu mai ştiu ce am de gând.

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

TRISTEŢE

 

Obrazul s-a lovit de vânt

Lătrat a fost şi va mai fi

Aş vrea să fiu doar eu înfrântul.

Chiar înainte de-a pieri.

  

Înapoi la începutul paginii 

 

 

SORO LUME

 

Până mai ieri

Nu ştiam ce-mi ceri.

Soro lume.

Doar luceferi se prăvăleau

Peste mine

De acum încolo

Nu-mi va mai tulbura somnul

Oricine…

Cine naiba îmi bate la uşă ?

Când somnul semnează alt pact

Cu cetatea cea dulce.

Şi când cocoşii născocesc

Alte cântece-n guşă…  ?

  

Înapoi la începutul paginii 

 

 

FALSA ÎNSINGURARE

 

                Sunt ca un vitraliu din veacul apus

Pietrificat în colonade solare,

La mese de taină am fost doar intrus

Muşcând zăpezi cu iz de –nsingurare

 

                Sufletul meu ,ochi de fântână adâncă

Din când în când, cuvinte mai scapăr

Şi nici nu ştiu, cine m-alungă, încă

Şi din ce parte a lumii să mă apăr.

 

                Nici n-am furat pământ din lună, încă…

  

Înapoi la începutul paginii 

 

 

            PATRIA E DULCIA ARVA

 

                Se-ntorc uneltele din zări pe curcubeu,

Şi cântă plugul în destinul meu,

Când caii se apropie de cer,

Ard brazdele în strigătu-mi stinghe-

 

Cocorii se ascund sub lăicer.

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

                IATĂ CE SPUN:

 

                Zăpezile vin din ceruri străine

Săniile sângelui ne dau fiori,

Ele aduc un semn din Miazănoapte,

Cu braţele deschise spre cocori

 

                Frumoasele lebede albe, dalbe

Muţenia lor are cântec de salbe.

 

                Zăpezile, ca durerile curg

Ca şerpii ce se târăsc în amurg.

 

 Iată ce spun :

Vedeţi-vă, oameni, de gândul frumos,

Zăpezile nu au cai de prisos…

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

ADEVĂR

 

Pereţii tăi sunt tot aşa trişti,

Zăvorul a fost tras pe dinafară,

Doar frigul te îndeamnă să rezişti

Să porţi în spate şi ultima scară.

 

Pereţii sunt de gheaţă şi de zgură

Iar vântul are gustul siniliu,

Şi ninge peste jalnica armură,

Nici dacă mai am lacrimi nu ştiu,

 

Zăpada dinspre noi renaşte sănii,

Tristeţea e ascunsă între ziduri,

Mă înspăimântă drumul cu dihănii,

Oglinzile se-mbolnăvesc de riduri…

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

POEME PENTRU INTRAREA ÎN TOAMNĂ

 

                Nucile s-au sfinţit, doamnă,

Şi se abureşte a toamnă,

Păsările-şi scriu album,

Peste zările de fum.

 

Clipele se stafidesc,

Intr-un ochi dumnezeiesc.

Iar povara mă tot duce

Chiar dincolo de răscruce.

 

Peste frunza descălţată,

Pădurea-i îngândurată.

Mă trezesc, de-atunci, plângând,

Ca o pasăre de rând…

 

                xxx

 

La retragerea din vară,

Mă voi naşte-a doua oară,

Voi aduce-n casă crângul.

El rănit, iar eu plângându-l.

 

Luna, ca un chip de fată,

Tot priveşte-ngândurată,

Vrea s-alerge prin păduri,

Fără fluturi şi conduri.

 

Şi , de-acum, ce-o fi să fie,

Chiar cu lacrima târzie,

Am s-aprind un foc în poartă,

Flacăra, pasăre moartă….

 

                xxx

 

Fruntea mea, glas de izvoare,

Drum fără de înturnare.

Sângele, nici el nu minte.

Se-mpleteşte din cuvinte.

 

Ca un bulgăre de nea,

Mă topesc din vina mea.

Sunt, acum, în umbra serii,

La fereastra mângâierii.

 

Dar nu se mai poate, nu.

Lumea strâmtă mă-ntrecu,

Soare nu mai am pe gard,

Păsările nu mai ard…

 

                        xxx

 

                Un colţ de cântec mi se duce,

E porumbelul meu stingher,

Un frate-ar vrea să se apuce

Din morţi, cu sufletul de cer.

 

De aceea, voi, iubiţii mei,

Să ştiţi, atunci când plânge apa :

Aprindeţi lămpile în stei,

Va-ncepe, în curând, agapa.

 

De veţi avea un chip mai strâmb,

O dungă tageţi pe oglindă

Şi ridicaţi-vă pe dâmb,

La busuiocul de la grindă…

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

TREN ANULAT

 

Iată, cel din urmă tren a venit,

Fără ca un cuvânt să-l mai cheme,

Plugul din somnul meu, ruginit,

Timpul, răstignit, aşezat e-n dileme,

 

Furtunile bat cuie în obloane,

Ne dau de veste păsări cenuşii,

S-a auzit prin somn :du-te, Ioane,

Din zilele ce ne-au fost străvezii

 

Acum s-au risipit prin cotloane…

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

LUMINA FĂRĂ NOI

 

Lumina fără noi se stinge

Precum sufletele numelui meu,

Vin peste mine numai soli de nea

Împovăraţi de falsul Prometeu.

 

Lupta cu mine însumi a fost grea,

Dar nici nu ştiu dacă am fost învins,

Nimeni de mine nu-şi mai amintea

Cerul cu fluturi în alt joc e prins

 

În candelabru, un luceafăr stins…

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

AUR ŞI CENUŞĂ

 

Rămân la-nchipuita mea iubire

Ca la spinii care mă tot anulează.

Mi se usucă vinul în potire,

Caii, nepotcoviţi, nu mai nechează.

 

Rămân la-nchipuita mea iubire,

 Şi cu viforul care-mi bate-n uşă.

Delirul meu  e un regret subţire,

Iar hainele au guler de cenuşă,

 

Iertaţi-mă, dacă vă dau de ştire

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

MIRACOL

 

Cum să îl dau uitării ?

El mi-a fost cuvânt de mângâiere,

Acum îşi ţese marginile zării

Şi stinge lampa-n altă încăpere.

 

Privesc în gol cu ochii orişicui,

Câmpia-şi sună caii de aramă,

În templul meu doar cântec amărui

Şi-un gol de pomenire pus în ramă,

 

Ce alt cuvânt să ţină loc de mamă ?

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

ÎNFEUDARE

 

Car cu boi şi drum de roţi,

Zarea curţii ai uitat-o,

Steaua ta n-o mai socoţi,

Căci doar tu ai răsturnat-o,

 

Car cu boi, te-ai detrămat,

Ai trecut în amintire.

Sunt doar eu înfeudat

Despre voi n-am nici o ştire,

 

Am fost sau nu am fost mire…

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

ANACRONISM

 

Dă-mi steaua ta, iubito,

Dă-mi fruntea, că-i tot viaţa mea

Şi e tot ochiul meu cel stâng,

Din care mă-nvăţai să plâng

 

Să trecem peste-această şosea,

Dă-mi mâna, iubito, să ştiu

Cum mai arăta lumea aceea

Şi ceasul presupus, azuriu,

 

Măcar tu nu pleca, e târziu…

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

FLUTURI NEGRI

 

Plouă cu fluturi negri, ca în vis,

Nu mai există aer printre brazi,

Gândul îşi mută cerul în abis

Noi ne retragem turmele din azi…

 

De ce fluturi negri ne tot plouă ?

Răspunsul va rămâne între coperţi,

S-au răsturnat clepsidrele  din rouă

Ce vină am, de cu plâns mă cerţi ?

 

Ce rece e lumina frântă în două…!

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

POVESTE

 

Ce să-ţi doresc şi ce să ne dorim ?

Iubita mea, e trist şi sunt miop,

Nimic nu ne îndeamnă să murim,

Poate că umbra legată de potop.

 

Deschide ochiul stâng şi mă priveşte

Poate aşa mă vindec de ninsori,

Prin ochiul drept pădurea se răreşte

Şi ne-a rămas doar iarba de eroi,

 

La un târziu povestea se opreşte

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

PRAGUL DE JOS

 

Mă mir, zeiţa mea dintotdeauna.,

Ce sfinţi să mai implor, pentru iertare,

Ochii mei sunt aspri, ca minciuna

Şi nu mai văd nici drumul spre altare,

 

Cad în genunchi, iubita mea, de trudă

Aude cum strigă timpul a durere.

Dinspre fluturi, o pasăre zăludă,

Îşi tot caută cuibul prin unghere,

 

Nu s-a văzut  o altă stea mai crudă…

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

FLOARE  DE  MĂR

 

N-am furat decât titlul acesta, vă jur,

În rest e doar purul adevăr,

Al doilea rest, un drum fără contur,

Floare de măr, floare de măr…

 

Nici n-am vândut ca să pot cumpăra,

Timp nu mai am nici să visez,

Nici frunze, ca să mă pot apăra

De viscolul ce-mi fluieră în crez,

Pe care mal de flori să mă aşez ?

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

POTCOAVA

 

Potcoava îmi purtase, o vreme, noroc,

Luna e prinsă în dansul destinului,

Legile bănuite au ajuns la soroc,

Beau , acum, din  rămăşiţele vinului,

 

Cu toate focurile tăcerii aprinse,

Alint luminişul din care-am fugit,

Ierburile de viscole,amarnic,sunt ninse

 

Şi bolnave de un dans îndrăcit,

Oştile, totuşi, au rămas neînvinse…         

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

NEDUMERIRE

 

Spune-mi,

Care-i taina măreţiei tale, fluviu,

E, cumva, înfrăţirea, Pâraielor ?

 

Atunci, prieteni,

De ce fugiţi din preajma mea ?

Vă aşteptaţi la un zbor

De cucuvea ?

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

FESTIN

 

Rămân cu închipuita mea iubire

Cu zilele ce mă tot anulează,

Nu-mi mai ajung licorile-n potire

Pentru festinul care urmează (Pentru că festinul tot urmează !),

 

O, Doamne, binecuvântează !…

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

BRÂUL PRINCIAR

 

Plopilor le-am spus, o vreme;

Sunt geamăn cu mine însumi.

N-am ajuns la înălţimea

Unde nu străbate plânsu-mi.

 

Le-am spus florilor, să ştie,

Că-mi asum partea de vină,

Către soarele din ele,

 Lacrima mea se înclină..

 

Nu-mi arăt la nimeni plânsul,

L-am ascuns într-un ştergar,

Casa veche, doar poveste

Cu brâul ei princiar…

 

Înapoi la începutul paginii 

 

 

                REST

 

Într-un dans de păpădie

Mi-a cântat cucul doar mie,

Dintr-o margine de rai,

Cântul s-a răsfrânt pe nai,

 

Dintr-o margine de fum,

Drumul se făcuse scrum,

Pulbere aş vrea să vând,

Să rămân singur strigând…

 

Adu-mi, Doamne, lună nouă,

Să-mi port lacrima prin rouă,

Să mă-mpiedic de-un sărut,

Ca de-un cer ce nu m-a vrut…

 

           Înapoi la începutul paginii 

 

 

CEAŢĂ

 

Nu se mai face primăvară,

Totul miroase a sudalmă,

Se stinge lampa într-o doară,

Mereu ne căutăm în palmă…

 

Se înspăimântă chiar asceţii

De drumurile neumblate

Pică un plâns din ochiul ceţii,

Rănită, luna, se mai zabate,

 

Şi, totuşi, cred în nestemate…

 

            Înapoi la începutul paginii 

 

 

PLOUĂ CRÂNCEN

 

Uhuhu, drumuri târzii

Despre mine ce mai ştii,

S-a stins bruma de pe vii ?

Spuneţi,unde vă opriţi ?

 

Lupii s-au urcat în lună

Toată viaţa mi-au  urlat

Timpul n-o să mai supună

Până ce n-oi fi arat,

 

Crâncen plouă peste sat…

 

            Înapoi la începutul paginii 

 

 

          RUGĂCIUNE

 

Doamne, îmbrăcat în stele  

Şi cu luna răs tignită 

Fă ca plângerile mele                             

Să se deapăne prin sită,

 

Nu uita să iei cu Tine   

Timpul care mă frământă 

Să-mi scrii viaţa cu aldine

Fiindcă-a fost aşa de strâmtă…

Păsările nu mai cântă !…

 

© Paul Amet, 2002.

 

Înapoi la începutul paginii