 EREZIE
STAREA DE POEZIE
ACEASTĂ VARĂ
NEHOTĂRÂRE
RÂUL DIN CÂMPIE
TRANSFER
DIN IUBIRE
HIMERA
CONTEMPLARE
IDENTITATE
REVENIRE
DEMISTIFICARE
CA UN CÂNTEC
COCHILII
PROPRIA VALE
PLECĂM
DARUL
EPUIZARE
RĂSCUMPĂRARE
MI-E TEAMĂ
GÂNDURILE
PENITENŢĂ
LUMINĂ
INADAPTARE
PASĂREA MĂIASTRĂ
REGELE
ÎNTREBAREA
Înaopoi La Începutul Paginii
||
Înapoi la pagina personală
EREZIE Nu toate istoriile se scriu, unele se trăiesc, se consumă în taină, anonime, fără personaje şi acţiune, fără început şi sfârşit, doar gândurile într-o încleştare armată, fără învinşi şi învingători, doar gândurile, adevărate istorii… Înaopoi La Începutul Paginii STAREA DE POEZIE Culegem vise sau visele ne culeg, alungăm sălbăticiuni, sau ele ne alungă… Starea de poezie, în mine, ca un perpetuu lichid mineral. Înaopoi La Începutul Paginii ACEASTĂ VARĂ Această vară cu gust de pepene verde a răscolit urmele paşilor rătăciţi pe dealul copilăriei. Am uitat vârstele, doar mirosul de pepene verde stăruie, masă fluidă, şi mă ţine deasupra ca o apă sărată. Înaopoi La Începutul Paginii NEHOTĂRÂRE Fruntea s-a mai înălţat cu o petală verdele e mai galben, vulturii vin grei să se aşeze pe umeri, împrumutându-mi aripile. Poate încă mai suntem, Poate am trecut demult… Înaopoi La Începutul Paginii RÂUL DIN CÂMPIE E atâta freamăt în răchita serii, atâta frenezie şi atâta moarte, că nu mai găsesc lacrima unei existenţe pentru fiecare. Înaopoi La Începutul Paginii TRANSFER Aruncă vara ultime scântei, Liane de lumină răsfăţată, Pe trupul nostru ros de căutări, Robit de-o frumuseţe vinovată. Sub vraja ei, suntem ca un altoi De frunze anonime, amorţite, Mări de furtuni se răzvrătesc în noi Cuvintele iubirilor minţite. În zborul lor, secundele ne ard, Ne sfâşie cununile curate Şi răsucesc adânc, până la os, Presentimentul vieţii fulgerate. Înaopoi La Începutul Paginii DIN IUBIRE Din timpul nostru, am rămas numai eu, de două ori pierdută din iubire. Mă doare căprioara cu ochi de nisip, din marginea luminişului. Eu, rodire a ta, m-am lăsat cuprinsă de secetă, biciuită cu salcie la stâlpul visului, arsă pe rugul speranţei pentru nesăvârşite păcate. Eu, de două ori pierdută… Înaopoi La Începutul Paginii HIMERA Cum să spun că nu ai fost, când încă ţin între palme umbra caldă a trecerii tale? Nu te apleca peste noaptea din mine! Gândul ar face greşeli gramaticale, mai bine ia-mă de mână şi hai să călătorim prin lumina Stelei Polare! Înaopoi La Începutul Paginii CONTEMPLARE Păcat crescut în vrejul de-ntuneric, şi ploaia albă, îmbrăţişare sfântă, zburând unde lumina nu mai cântă sunt visul nostru în deşertul sferic. Mi-s mâinile scăldate în blesteme de-a fi hrănit o pasăre măiastră, de-a fi ucis din timp o clipă-albastră cu plângerea de taină să mă cheme… Înaopoi La Începutul Paginii IDENTITATE El vede strada, oamenii, gesturile, vede când plouă, când ninge, pe el nimeni nu-l ia în seamă şi e la capătul unei scări, punct semnului de întrebare. Hoinărim uneori împreună îmi vorbeşte cu patimă despre câinii ce ridică labele pe picioarele sale luându-l drept statuie, gard sau copac. În fiecare dimineaţă, paznicii îl aduc la capătul scării, fiindcă îl prind răsucind acele orologiilor din vechiul oraş. Înaopoi La Începutul Paginii REVENIRE Am revenit ca floarea cea târzie La sânul tău, scăldat în apă vie, Primeşte-mă cu dragoste, fecioară, Şi nu mă prinde-n stingere amară! Din ramuri crude, cade noaptea, Doamne, În răzvrătirea mea se-anunţă toamne, Pune-mi pe chip cămaşa altui sfânt, Primeşte-mă aşa, fără cuvânt. Cu sufletul îngenunchiat în dor, Cu trupul smuls din lutul de ulcior, Cu stele-n ochi, pe drumuri neumblate, Plătind tributul unor vremi damnate. Înaopoi La Începutul Paginii DEMISTIFICARE Cerbii împing cerul în sus primindu-l apoi resemnaţi, între coarne, ca pe o spadă de toreador. Fug speriaţi prin foşnet de stele pierzând din vedere propriul preţ. Irezistibil, cuştile grădinii zoologice îi absorb ca o supernova… Înaopoi La Începutul Paginii CA UN CÂNTEC Cântec indefinit înapoia pleoapelor, ropot de stele pe asfalt, linişte în frunza inimii, nave pe mări, arbori înclinaţi în dâra apusului… În fine, aripa cerului şterge cu gesturi de smoală rătăcirea, ne închide în cai de lemn şi ne trimite la cosit iarba din pădurea de dafini… Înaopoi La Începutul Paginii COCHILII Prins în cochilii de poveşti Sufletul, risipit şirag, Te caută în constelaţii, Cu paşi mărunţi, opriţi la prag. Vino, să înfruntăm cărarea, Cu frunze vii, cu frunze moarte, Să dăm noi sensuri întâlnirii Uitate-ntre coperţi de carte! Înaopoi La Începutul Paginii PROPRIA VALE Ascult povara inimii ascunse între lespezi, mângâierea desculţă a preaumblatelor drumuri. Călătoare spre peştera şerpilor din clocotul muntelui las o lacrimă din plânsul perpetuu în casa fantomelor… Înaopoi La Începutul Paginii PLECĂM Plecăm dintr-o iubire ca din grădinile toamnei, cu sânul plin de stele, de fructe, de vrajă, şi sub tălpi cu alte izvoare, da, cu alte izvoare. Plecăm din iubire spre grădinile toamnei, niciodată pustii, da, niciodată pustii… Înaopoi La Începutul Paginii DARUL La aniversarea cununiei noastre, Am adus în braţe cerul înstelat Şi l-am pus pe masă în cămara-n care Nici până acuma nu cred c-am intrat. Darul meu de nuntă, pulbere stelară, Bucurie nouă proaspetei zidiri; Când nuntaşii-oaspeţi vor pleca acasă, Vor purta la dânşii florile de miri. Poţi să-l culci alături, lângă tâmpla stângă, Să îi porţi de grijă ca unui odor, Pune-l la ureche şi-ai s-auzi chemarea Stelei căzătoare, când va fi să mor. Înaopoi La Începutul Paginii EPUIZARE Lumina lacului, ca o foşnire albă, pădurea, ca o îmbrăţişare de miresme, noi, ca două coloane între cer şi pământ. Ziua de iulie răstoarnă peste umeri blidul solar de aur topit. Ca iulie a fost atunci? Înaopoi La Începutul Paginii RĂSCUMPĂRARE Doamne, dă-mi un trup nou! Al meu, călător prin Crucea Sudului pe poteci de seară, s-a pierdut amestecat în urme de fiară. Înaopoi La Începutul Paginii MI-E TEAMĂ Nu ştiu dacă gestul retragerii în natură înspăimântă sau relevă un alt sens cunoaşterii nemistificate a iubirii, urii, luptei. Mi-e teamă că natura însăşi nu e decât o cuşcă de fier cu gratii mai îndepărtate. Înaopoi La Începutul Paginii GÂNDURILE Gândurile s-au scurs prin pereţi, a rămas tremurătoare doar umbra, într-o pâlpâire, păstrând încă zbarerea clipei netrăite cum am fi vrut. Lupta cu lipsa de sens a făcut să se tocească zimţii de monedă vie, şi ele, gândurile, au limpezit alte gânduri niciodată marea taină Înaopoi La Începutul Paginii PENITENŢĂ Gândurile frânte pe jumătate apasă greu osia stelei din mine. Alături, iarba cerului se pierde treptat în mierea brânduşelor – cătuşe fragede pentru o toamnă neîntâmplată… Înaopoi La Începutul Paginii LUMINĂ Sufletul mi s-a mutat într-un bob de porumb, galben de-atâta lumină îşi caută neprefăcut toamnele fără iubire. Nu-l tulbura, îi spun morarului, ascultă-i tânguirea şi rupe doar pereţii de cremene galbenă, dacă vrei, dar nu-l da pietrei de moară, cât încă mai are lumină! Înaopoi La Începutul Paginii INADAPTARE Ţărmul neprielnic mă refuză, ies în larg pe o navă stranie, vâslesc spre niciunde încurcată în lopeţi străine. Labirintul albastru mă absoarbe şi mă aruncă în năvodul zilei de mâine. Înaopoi La Începutul Paginii PASĂREA MĂIASTRĂ Pasărea măiastră zboară peste vise, Mă azvârle-n flăcări, patimilor rob, Fără ea, lumina goală e de-albastru Sfoară despletită la un vechi scrânciob. De e sterp ogorul peste care zarea Poartă chip de înger, războind cu spinii, Ea aduce ploaia cu sclipiri de guşter, Slobozind pădurea din căuşul mâinii. Urcă seva tristă în tulpina toamnei, Amintind aievea de un timp, de când Pasărea măiastră îmi hrănea fiinţa Şi simţeam, sub aripi, inima bătând. Înaopoi La Începutul Paginii REGELE Dorul de moarte s-a cuibărit sub aripi bătând ca o inimă străină. Cu tâmplele începând să împrumute culoarea sării, trecem de mână prin inelul logodnei demult pierdute în altarul altei lumi. Rămâne în urmă casa neînălţată ca o crustă de lacrimi, acoperământ unei bănuite treceri. Ascultaţi, ce vă spun, prieteni! Credeţi-mă! Timpul nu este decât un rege bătrân şi destrăbălat. Înaopoi La Începutul Paginii ÎNTREBAREA Unde e descântecul ademenind urşii spre căuşul de miere al mâinilor noastre? Unde, sunetul flautului ce dădea să se spargă de tâmpla universului? Unde e visul învăluitor, ca un dans al nimfelor în care bâjbâiam orbi de atâta vrajă? Unde e teama mereu trează, şi, mai ales, dorul nopţii care încurca, nonşalant culorile curcubeului? Înaopoi La Începutul Paginii || Înapoi la pagina personală © Domniţa Neaga - 2002. |
| Poezii - Domniţa Neaga - Poeme |